demeter

Slujitorul lui Dumnezeu

PREOT ANTON DEMETER
Slujitorul lui Dumnezeu

PREOT ANTON DEMETER

RESURSE

Cărți despre
Anton Demeter

carte-AD-1

Boabe de tămâie” spre amintirea slujitorului lui Dumnezeu Pr. Anton Demeter

 

Editor: Pr. Adrian Măgdici, OFMConv.

Editura Serafica, Roman

Anul apariției: 2019

Paginile de față reunesc două interviuri luate părintelui Anton Demeter de către fiica sa spirituală, terțiara franciscană Nadejdea Maria – Pia Rădulescu, Autobiografia și Jurnalul părintelui Anton Demeter, două scrisori pe care le-a primit de la părinții săi, informații din dosarul său păstrat în arhiva CNSAS, precum și pașii făcuți până acum de la moartea sa și până la deschiderea cauzei de beatificare. Pentru prima dată, părintele Demeter este separat de memoria colectivă a franciscanilor în zeghe și a altor martiri ai regimului comunist și i se atribuie carisma particulară (pe deplin meritată) pe care a avut-o mai ales în timpul vieții, dar și după moartea sa „în faimă de sfințenie”.
carte-AD-2

Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter

 

Autor: Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu

Editura Polirom

Anul apariției: 2022

„Mai mult decât emoționant este capitolul referitor la închisorile prin care a trecut părintele și de unde a ieșit paralizat. Și-a asumat acolo rolul de a păstra speranța în sufletele oamenilor. Nu-s mai puțin emoționante nici paginile care reconstituie viața de după eliberare și mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osârdia lui în munca pastorală, devotamentul și dăruirea pentru toți oamenii necăjiți, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficiență. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile și sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viață. Iar cartea de față îi reconstituie amănunțit, cu o documentare cvasiexhaustivă, viața de mucenic și martir.” (Al. Cistelecan)

 

„Răsfoind paginile acestei cărți, vom găsi viața și moartea Slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot și frate franciscan, aparținând Provinciei «Sf. Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria» a Fraților Minori Conventuali, așa cum a fost trăită ea și așa cum a fost percepută de toți care au călcat nu numai pragul locuinței sale, ci și pe acela al inimii și al sufletului său – și aceștia sunt mulți, de orice vârstă, condiție socială și confesiune… Așezat ca un rege pe crucea căruciorului de invalizi, răspândea de acolo cu toată ființa lui Vestea cea Bună a lui Dumnezeu, slujind cu timp și fără timp, noapte și zi, căci mulțimile erau însetate de Dumnezeu și nu‑l lăsau în pace nici măcar să‑și tragă sufletul.” (Damian Gheorghe Pătrașcu)