RESURSE

O dorință arzătoare – Testament

În urma unor accidente vasculare repetate (cinci până acum), descoperite prin tomografie la București, s-ar putea ca zilele mele să fie oprească, în mod neașteptat și cât mai curând posibil, prin congestionarea creierului.

Din acest motiv îi rog pe frații mei să-mi pregătească un mormânt cât mai aproape de ei, în cimitirul din Roman, pentru a ne putea vizita și ruga unii pentru alții.

Mormântul vărului meu, părintele Mihai Demeter, OFConv., (+ 2. 07. 1974), de asemenea frate franciscan, este situat în fața capelei catolice a cimitirului roman. Aș dori să fiu lângă el, sau chiar în mormântul său, dacă rudele sale sunt de acord.

Le mulțumesc fraților mei pentru ajutorul cu care m-au înconjurat în anii de suferință, îi rog să mă ierte pentru tot ce am făcut greșit și îi rog să nu ne uităm niciodată în rugăciune.

La Dumnezeu! Pace și dragoste!

Unele semne prevestitoare…

Înainte de arestarea mea, care a avut loc la 20 august 1958, cu mult înainte eu observam că cineva mă urmărește pas cu pas, mai cu seamă când ieșeam cu unele treburi în oraș.

Chiar din prima zi, la începutul lunii noiembrie 1953, aflându-mă în biroul parohial, cineva mi-a telefonat întrebându-mă dacă sunt preot franciscan? La răspunsul meu afirmativ, a închis telefonul fără a spune nici o vorbă.

Faptul că cineva era pus să mă supravegheze nu mă împiedica să-mi îndeplinesc misiunea mea de preot, convins că nu poate să mă acuze nimeni cu nimic împotriva legilor Țării.

De abia mai târziu, fiind arestat, aveam să aflu că de fapt tot ce făceam eu ca preot, avea să mi se impute ca o depășire a atribuției și „crimă de uneltire contra ordinei sociale”.

Cu câteva zile înainte de arestare, cineva în timpul spovezii m-a sfătuit să fug, căci în curând aveam să fiu arestat. Întors în casă, aveam să distrug orice adresă, orice scrisoare, iar o parte din cărți și lucruri le-am mutat într-o altă cameră, la un loc mai sigur.

Cu 2-3 zile înainte să fiu arestat, mi s-a spus că ușa care dădea la clopote fusese încuiată, crezând că aș fi putut suna alarma, sau m-aș fi aruncat de la o înălțime de circa 20 metri.

Deci, în noaptea de 20 august 1958, către miezul nopții, s-au auzit pași de bocanci coborând în curtea Catedralei; era Securitatea, formată din vreo opt securiști.

După câteva clipe i-am auzit bătând în ușă și spunând: deschide! Securitatea! Le-am deschis și mi-au zis: Ești arestat! În aceeași noapte au fost arestați și câțiva Bruderi (Frați ai Școlilor Creștine) care locuiau deasupra, la etajul II.

Percheziția camerei a durat circa 3 ore. La sfârșitul percheziției stătea un morman de haine și cărți aruncate, unele peste altele. Mașina securității mă aștepta la poarta Catedralei. Am coborât scările, cu ochelari negri pe ochi, condus de un securist. Am intrat în mașina cu perdele negre și ne-am pornit în sediul Securității de pe strada Uranus. A doua zi a început ancheta care avea să dureze jumătate de an. Eram acuzat adesea că mi-am depășit atribuțiile, dar eu nu voiam să cred așa ceva.

23 ianuarie 2004