demeter

Slujitorul lui Dumnezeu

PREOT ANTON DEMETER
Slujitorul lui Dumnezeu

PREOT ANTON DEMETER

Răstignit pentru Cristos, dăruit lumii. Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter

„Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2, 19-20).

Scriu aceste rânduri cu o zi înainte de ziua de naștere a pr. Anton Demeter, care a avut loc în data de 17 septembrie 1925, zi în care Ordinul Franciscan comemorează primirea Stigmatelor din partea Sfântului Francisc de Assisi, și nu mă îndoiesc deloc că cele două evenimente s-ar fi întâlnit din pură întâmplare, căci în planul lui Dumnezeu toate au un rost, și nașterea, și viața, dar și moartea credincioșilor săi. Este așadar evident că născându-se în această zi importantă, și istoria vieții părintelui Anton avea să fie marcată de ea: răstignit de răutatea oamenilor încă din tinerețe, țintuit timp de 47 de ani într-un cărucior fabricat rudimentar, pr. Anton a știut să facă din această condiție motiv de sfințire și de sfințenie atât pentru sine, cât și pentru toți cei care l-au căutat, așa cum se caută aurul și pietrele prețioase în pământ.

Meditând la viața iubitului pr. Anton Demeter, și citind numeroasele mărturii și atestate de stimă din partea a mii de credincioși care l-au cunoscut, gândul m-a dus la citatul de mai sus, conchizând că dacă ar fi fost părintele cel care ar fi alcătuit Scrisoarea către Galateni, nu ar fi schimbat nici un cuvânt, căci experiența lui este, în multe privințe, aceeași care a fost a Sfântului Paul. Răstignit și el împreună cu Cristos, împreună cu multe alte zeci de milioane de creștini în marea închisoare numit Gulagul comunist, a ajuns să nu mai poată trăi el, ci Cristos să trăiască în el, căci, da, peste tot pe unde un creștin suferea pentru credință, era Cristos cel care suferea în carnea lui, dând astfel mărturie că ultimul cuvânt nu este al Răufăcătorilor, ultimul cuvânt nu este al suferinței, ci al dragostei, al lui Cristos. Însă, înainte de finalul învăluit în dragostea Paradisului, în pelerinajul pe acest pământ, pr. Anton a trebuit să treacă prin examenul purificării credinței în Fiul lui Dumnezeu, examen pe care l-a trecut cu brio, căci știa că toate cele ce le trăia aveau o țintă foarte precisă, țintă numită iubirea veșnică și comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții din cer.

Și încă un cuvânt biblic, la care părintele Anton a corespuns la perfecțiune: «Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuția sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Pentru tine suntem dați la moarte toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de înjunghiere”. Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru» (Rom 8, 35-39).

Nimeni, nimic, niciodată nu l-au putut îndepărta pe mărturisitorul lui Dumnezeu Anton Demeter de la iubirea lui Cristos. Nimic. De aceea a devenit sfânt, și mijlocește pentru noi.

La mulți ani, Părinte Anton!

Părinte Anton, mijlocește pentru noi!

Pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, Ministru provincial

Distribuie cu:
fb-share-icon