Acasă la Butea, la Slujitorul lui Dumnezeu, Pr. Anton Demeter, OFMConv.
(17 septembrie 1925 – 17 septembrie 2025)
Miercuri, 17 septembrie 2025, vom merge cu bucurie la Butea, satul natal al Slujitorului lui Dumnezeu, Pr. Anton Demeter, pentru a-l sărbători la 100 de ani de la nașterea sa.
Mare har că Pr. Anton s-a născut în această frumoasă localitate, de gospodari harnici și credincioși vrednici dintotdeauna, care, în orice timp, dar mai ales în cele tulburi, au știut să dea dovadă de o credință de nestrămutat, luptând împotriva celor care i-ar fi vrut atei, și stând totdeauna lângă biserică.
O copilărie binecuvântată într-o familie creștină
În aceste momente de duioasă amintire, îmi place să-l văd născându-se și crescând în familia sa binecuvântată, „în vârstă, înțelepciune și har”, înconjurat de mama Maria și de tatăl Ianuș, căci era primul spic răsărit din dragostea lor, de dânșii fiind însemnat cu semnul crucii pe frunte de atâtea ori, și tot de la dânșii învățând să gângurească primele rugăciuni care, în decursul lungii și suferitei sale vieți, vor deveni izvor de tărie în trăirea credinței.
Chemarea timpurie la viața religioasă
Privindu-l adolescent crescând în casa părintească, frecventând biserica și școala, nu putem decât să vedem în el un copil cu mintea ascuțită și cu inima ascultătoare la șoaptele Duhului Sfânt, căci degrabă încă, la vârsta de numai 14 ani, va cere permisiunea părinților și a părintelui paroh ca să-și ia zborul către piscurile cele mai înalte ale slujirii Bisericii care-l făcuse încă din leagăn fiu al ei, iar acum îl voia și slujitor, pe urmele Sărăcuțului din Assisi.
„Era primul spic răsărit din dragostea lor, de dânșii fiind însemnat cu semnul crucii pe frunte de atâtea ori”
Formarea la Hălăucești – „Preot cu har”
Așa a plecat, hotărât, spre Seminarul Fraților Franciscani din Hălăucești, la o aruncătură de băț de casa părintească, cu semnele maturității de pe chip mijind timid, și care vor deveni în timpul vieții sale sfinte o trăsătură aproape coborâtă din icoanele bisericilor, acea barbă albă – asemănătoare cu cea a Fericitului Vladimir Ghika – dându-i o alură serioasă și atrăgătoare, și de „preot cu har„, așa cum îl vor chema toți cei care îl căutau ca să li-l arate pe Dumnezeu.
A învățat la această școală cât pentru șapte, și întorcându-se în sat în timpul vacanțelor, părinții se bucurau că lumina ochilor lor fusese ales – dintre mulți – de Bunul Dumnezeu, și că-l înzestrase cu atâta înțelepciune încât să înțeleagă toate cele ce le primea din partea părinților profesori de la Seminar. Dar tânărul seminarist Anton excela mai ales în viața duhovnicească, fiind totdeauna primul la biserică, rozariul nelipsindu-i niciodată.
„Rozariul nelipsindu-i niciodată, de parcă s-ar fi născut cu acele mărgele dumnezeiești agățate de mâini”
Studiile teologice și prima lovitură comunistă
A urmat apoi anul de noviciat la Săbăoani, iar de aici a plecat, împreună cu ceilalți chemați, la Academia Teologică de la Luizi Călugăra. A continuat și aici, împreună cu studiile filosofice și teologice, să-și lase șlefuit de Domnul, duhul, sufletul și trupul, aprofundându-și vocația, dar la sfârșitul acelor lungi ani, înainte cu puțin să fie vizitat de Isus, care-l voia preot, cel rău a intervenit. În loc de hirotonirea diaconală, ciuma bolșevică l-a trimis de unde plecase cu mulți ani în urmă, acasă, în curtea părinților.
Orizontul era cu adevărat tot însângerat, preoți mulți și credincioși fiind vânați de hienele regimului omului nou, ca ultimii bandiți și tâlhari, și îndesați în întunericul pușcăriilor, care se înmulțiseră ca ciupercile în toată țara.
Seminarulul de la Dărmănești
Va rămâne puțin în familie, căci, hotărât fiind încă de când se știa, împreună cu alți doi colegi, și fiind informați de Pr. Anton Despinescu, vor merge să lucreze într-o fabrică la Dărmănești, aici locuind parcă în tinda bisericii, în casa părinților Pr. Eduard Ferenț. De aici, din acest seminar domestic, tinerii seminariști plecau în fiecare dimineață la fabrică, unde lucrau cot la cot – împotriva voinței lor – cu ceilalți muncitori la propășirea nebuniei sovietice, iar seara, întorcându-se, făceau program de seminar: rugăciune, studiu, și colocvii spirituale.
Hirotonirea de la Alba Iulia – un vis împlinit
Dar nu a durat mult nici pălmășia. După un an și câteva luni, Duhul s-a făcut prezent din nou:
„Mergeți la Alba Iulia, iar acolo, la Seminar, veți putea să deveniți preoți”
Și-au strâns imediat bruma de lucruri și, hotărâți ca niciodată, s-au îndreptat spre Alba Iulia. În turnul Catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia, în clinchetul clopotelor, și acompaniați de cântul păsărelelor aciuate acolo, s-au consacrat pentru totdeauna Domnului, promițându-i pentru veșnicie că vor trăi în sărăcie, ascultare și castitate, pe urmele Sf. Francisc. Au fost hirotoniți preoți în ziua de 29 iunie 1953 de către episcopul Alexandru Cisar.
Începutul slujirii și arestarea
În dimineața următoare, fiecare neoprezbiter a plecat spre casa părintească, în așteptarea numirii în vreo parohie. Pe 1 август 1953, Pr. Anton a fost numit vicar pentru Parohia Sf. Treime din Prăjești (Bacău), apoi la Catedrala Sf. Iosif din București. După numai cinci ani de slujire, Pr. Anton, la vârsta de 33 de ani, asemenea Mântuitorului său, va fi luat, arestat, terorizat și zăvorât, mai întâi la Jilava, apoi la Lagărul de muncă de la Stoenești și la Colonia de muncă din Periprava.
„La vârsta de 33 de ani, asemenea Mântuitorului său, va fi luat, arestat, terorizat și zăvorât”
„Preotul fără picioare” – slujirea prin suferință
Distrus complet și grav bolnav, va fi „eliberat” și internat în spitalele din Tulcea și de la Foișorul de Foc din București, unde, deși în chinuri groaznice, își exercita ministerul cu mare sârg. Va părăsi spitalele răstignit într-un căruț de invalizi, cu ambele picioare paralizate, dar cu capul și sufletul mai limpezi și mai puternice decât oricând.
Cu numirea la Parohia Sf. Ana din Oțeleni, Pr. Anton va începe o activitate duhovnicească de neînchipuit. Aflaseră de „preotul fără picioare„, și credincioși din toate colțurile țării veneau să-i culeagă nectarul divin de pe buze.
Retragerea la Barticești – sanctuarul de rugăciune
Pensionându-se pe caz de boală (1978), își va cumpăra o căsuță în localitatea Barticești (Neamț). Timp de 15 ani, casa sa, aflată la doi pași de biserica satului, devenise un sanctuar frecventat de mai toți preoții Diecezei de Iași, și, mai ales, de preoții greco-catolici interziși, pe care-i consola și îi ajuta cu intenții pentru Sfintele Liturghii.
„Casa sa devenise un sanctuar frecventat de mai toți preoții Diecezei de Iași”
Duhovnicul Seminarului din Roman
În preajma Crăciunului din anul 1989, Barca lui Petru din România începu să iasă în larg. Frații din Provincia Sf. Iosif începură să se adune din nou în conventuri și să pună bazele noului Seminar Franciscan la Roman. Aici îl invitară să fie duhovnic și stâlp spiritual pe Pr. Anton care, la vârsta de 68 de ani, își luă zborul spre tinerii seminariști.
Mulțimi întregi de seminariști se așezau la ușa cămăruței și așteptau ore întregi, ca părintele Anton să-i scufunde în piscina ologului de odinioară, apa milostivirii divine. Vedea mulțimile înfometate și însetate de Dumnezeu, și i se făcea milă de ele.
„Asculta și se ruga! – acestea erau hrana lui de dimineață până seara și de seară până dimineața, ani de zile”
Mutarea la Cer – 20 decembrie 2006
Împlinise de curând 81 de ani, iar vederea îi slăbise într-atât, încât zărea numai umbre în cei care-l asaltau cu necazurile lor, dar îi primea pe toți cu aceeași dragoste.
Se apropia Sfântul Crăciun al anului 2006. Se ruga mai mult decât de obicei, pentru ca oaspetele divin să găsească loc potrivit pentru nașterea sa. Pr. Anton, înconjurat de frați și de câteva rude apropiate, cu glasul stins, încheia rugăciunea Rozariului, și cu aceasta și viața sa pe acest pământ. Era seara zilei de 20 decembrie 2006. Își așeză inima în mâinile Preacuratei sale Mame, și plecă spre Tatăl divin.
„Închizându-și ochii, ca pentru a vedea mai bine direcția spre Rai”
Invitația la sărbătorire
În celebrarea din ziua de 17 septembrie 2025, cel de-al o sutălea de la nașterea sa, vă invităm pe toți, ca împreună cu Preasfințitul nostru episcop, Iosif Păuleț, să-i aducem prinos de laudă și de recunoștință Bunului și Iubitorului de viață Dumnezeu, pentru minunile pe care le-a săvârșit în Slujitorul său, Pr. Anton Demeter, și-L rugăm ca degrabă să-l așeze în ceata sfinților săi.
Vă așteptăm!
