Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter și ieslea de Crăciun
„Pentru toate există o vreme şi un timp” (Qoh 3,1). Din acest motiv m-am gândit să aștern câteva gânduri despre Slujitorul lui Dumnezeu preotul Anton Demeter al cărui aniversar de la întoarcerea sa „acasă” îl comemorăm în fiecare an la 20 decembrie. În timp ce Părintele Anton trăiește veșnic la prezența lui Dumnezeu, în veșnicie, noi, cei rămași pe pământ, depănăm cu nostalgie amintiri și numărăm anii care se scurg spre ceasul revederii, sperăm, fericite.
Oțeleni: 98 de ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv.
Duminică, 17 septembrie 2023, în Parohia Romano-Catolică din Oțeleni s-a marcat, prin celebrarea Sfintei Liturghii, cea de-a 98-a zi de naștere a Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter. Celebrarea euharistică a fost prezidată, începând cu ora 11.00, de către părintele Emilian Dumea, vicar provincial al Provinciei Franciscane Conventuale „Sfântul Iosif” din România, alături fiind părintele paroh Isidor Gheorghieş și alți preoți prezenți la ceas aniversar.
Roman: Comemorare a eroilor credinței în spirit franciscan
Duminică, 18 decembrie 2022, începând cu ora 10.30, în Capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu ocazia celui de-al XVI-lea aniversar al morții slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv.
In memoriam Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter (20 decembrie 2006 – 20 decembrie 2022)
Pe 20 decembrie 2022 se împlinesc 16 ani de la trecerea la cele veșnice a Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, mărturisitor al lui Cristos pe urmele Sărăcuțului din Assisi și fiu preaiubit al binecuvântatei noastre Provincii „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România.
Invitație la al XVI-lea aniversar de la întoarcerea „acasă” a slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter
Duminică, 18 decembrie 2022, în Capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, începând cu ora 10.30, se va celebra o Sfântă Liturghie prin care se va marca al XVI-lea aniversar de la întoarcerea „acasă” a slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter.
Răstignit pentru Cristos, dăruit lumii. Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter
„Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2, 19-20).
Roman: Osemintele preotului Anton Demeter au fost depuse în Capela Institutului Franciscan
Joi, 15 septembrie 2022, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, s-a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă ce a marcat depunerea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter în cripta special amenajată. Celebrarea a fost prezidată de Excelența Sa, Mons. Iosif Păuleț, episcop de Iași, alături de care au concelebrat PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, pr. Cristian Blăjuț, vicepostulator al cauzei de beatificare, și alți circa 80 de preoți. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.
Osemintele slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter vor fi depuse în Capela Institutului Franciscan din Roman
Joi, 15 septembrie 2022, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, începând cu ora 11.00, se va celebra o Sfântă Liturghie prin care se va marca depunerea osemintelor slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter în cripta pregătită în interiorul Capelei Institutului, după deshumarea din Cimitirul Eternitatea din Roman. Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.
Lansarea cărții „Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter” la Bookfest
În ianuarie 1954, când aveam 11 ani, a venit la sfințirea casei un preot tânăr, timid dar prietenos: nu știam la vremea aceea că ne întâlneam cu un viitor sfânt. Avea ceva special în felul de a fi: o anume prospețime spirituală, o simplitate și o lumină care atrăgeau spre Dumnezeu.
Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu: Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter
La Editura Polirom din Iași a apărut, de curând, cartea „Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter”, scrisă de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu. Cartea este însoțită de un cuvânt-înainte de Ministrul provincial, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu și apare în domeniul „Religie”, ediție broșată, în formatul 13/20, are 232 de pagini, la prețul de 34.50 de lei. Redăm în continuare prezentarea de pe site-ul editurii Polirom.